Istoricul localităţii

Localitatea Remeţi, aşezare străveche de pe malul sudic al Tisei, care se prezintă ca un amfitreatu în aer liber, în marginea căruia curge râul Tisa, a cărei margini se înalţă în zid muntos, ce o închide aproape de jur împrejur, este una din cele mai pitoreşti aşezări umane din Maramureş.
 
În ceea ce priveşte prima atestare documentară a localităţii, aceasta datează din anul 1363, după cum afirmă Coriolan Suciu în lucrarea sa "Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvaniă". În acel an pe teritoriul actual al comunei, a fost întemeiată o mănăstire din ordinul regelui Ungariei,  Ludovic I, acesta dorind să întemeieze la Remeţi o mănăstire în cinstea Sfintei Fecioare Maria. Mănăstirea a fost întemeiată de preoţi şi călugări eremiţi ai ordinului Sfântului Paul, iar printre donatorii de pământ, bunuri mobile şi imobile se află Ludovic I, regina Beatrix a lui Matia Corvinul şi Toma, plebeanul de Verocze.
 
Denumirea localităţii are la origine cuvântul "eremit" care în limba maghiară este în forma gramaticală de "remete", iar prin traducere în limba română acesta are semnificaţia de "sihastru, pustnic, călugăr". De-a lungul timpului numele localităţii a suferit diferite modificări. Astfel, în 1363 numele localităţii era Remete, urmând ca în anul 1465, localitatea să fie identificată după numele Remethe, denumire care a rămas neschimbată până în anul 1828, cand localitatea apare sub denumirea de Remec. Numele localităţii mai apare sub denumirea de Reminth, la Nagy I, urmând ca în anul 1851 să o găsim sub denumirea de Remete, denumire care se va schimba mai apoi în Rameţi, Palosremete, Remetea şi în cele din urmă în Remeţi, denumire cu care se identifică la ora actuală.
 
Este cunoscut faptul că în împrejurimile mănăstirii există o populaţie de origine maghiară şi română. În aceste condiţii se pune întrebarea: cum şi când au sosit pe aceste pământuri ucraineni? După plecarea paulinilor populaţia rămasă pe aceste teritorii a fost într-un număr redus, iar domeniile mănăstirii, pe la 1600, în stăpânire nobilului Kornis Gorgy care mai deţinea o serie de sate cu populaţie ucraineană în văiile Tarasului, Talaborului şi în Verhovina. Probabil sub stăpânirea lui în Remeţi ajung grupuri masive de ucraineni, care deja între anii 1715-1720 vor constitui jumătate din populaţia satului, iar către secolul al XIX-lea documentele vorbesc numai despre ucraineni.
 
Scurt istoric  al satelor aparţinătoare  comunei Remeţi
Satul Piatra. (Koveslaz = din magh. Koves "mare" + rom. laz "teren defrişat")
Documente care să ateste existenţa acestui sat sunt aproape inexistente, poate din pricina faptului că acesta a fost întemeiat destul de recent, situaţie explicabilă din cauza poziţionării sale geografice în munţi destul de greu accesibili şi nu prea prielnici pentru întemeierea de gospodării, unde oamenii au pătruns mai târziu odată cu începerea tăierilor de păduri din împrejurimile Remeţului şi a Teceului Mic.
Singurul loc în care este pomenit satul Piatra sunt registrele de evidenţă a populaţiei, registre care se găsesc la Direcţia Judeţeană Maramureş al Arhivelor Naţionale. De aici putem trage concluzia că satul începe să fie populat de la mijlocul sau chiar începutul secolului al XIX- lea.
 
Teceu Mic. Oamenii mai în vârstă, din comuna Remeţi şi satul Teceu Mic, afirmă că oadată cu venirea ungurilor pe aceste meleaguri, aceştia s-ar fi instalat pe teritoriul actual al comunei Remeţi, dar după o perioadă relativ scurta ei s-ar fi mutat din cauza faptului că nu le-ar fi plăcut locurile şi s-ar fi instalat pe teritoriul actual al satului Teceu Mic.
De la cuvântul "tetszett", prin etimologizare populară acesta s-ar fi putut transforma în "tetzo" - în traducere "ceea ce îţi place", de aici tetzo< teco< tecso. Această variantă este totusi puţin plauzibilă.
0 variantă mult mai autorizată, deşi după unii aceasta nu corespunde adevărului istoric, ne oferă S.Reli, acesta susţinând ideea lui I. Dermer, care afirmă că în anul 1213 în Maramureş ar fi ajuns cavalerii teutoni de la care se pare că vine denumirea Tecey (Teceu).
Prima atestare documentară a satului Teceu Mic se leagă de anul 1389 (Kistecso), dupa care in anul 1412 satul apare sub denumirea de Kis Tech, iar în 1514 Kistechew. După toate probabilităţile aşezarea sa geografică a fost pe malul râului Tecso, făcând parte din domeniile familiei Dolha, după cum afirmă I. M. de Apsa. Este posibil ca primii locuitori ai satului să fi fost de naţioanliatate maghiară, dar din păcate nu avem documente concrete care să confirme această variantă.
Se pare că satul ar fi dispărut încă din secolul al XVI-lea datorită plecării populaţiei maghiare odată cu călugarii eremiţi ai ordinului Sfântul Paul din Remeţi, populaţie care era de aceeaşi religie cu călugării eremiţi.
Repopularea satului a fost făcută de proprietarii de pământ din oraşul Teceu Mare care au colonizat aici o populaţie mixtă maghiaro-ucraineană pe la mijlocul secolului al XVIII - lea.