Date fizico-geografice

Teritoriul comunei Remeţi se încadrează în Depresiunea Maramureşului, depresiune intramontană, care se întinde şi peste Tisa în Ucraina Subcarpatică. Ea este delimitată la nord de râul Tisa şi munţii Maramureşului, la vest de munţii Gutâiului, la sud de munţii Gutââiului, Ţibleşului şi Rodnei până la pasul Prislop, iar la est de munţii Maramureşului de asemenea până la pasul Prislop.
Comuna este aşezată în extremitatea nordică a depresiunii, pe valea Tisei. Unităţile geomorfologice întâlnite în cadrul teritoriului sunt; lunci, terase, dealuri, munţi, văi înguste.
 
Relieful
Luncile. Lunca Tisei ocupă toată partea de nord a teritoriului de la hotarul cu teritoriul comunie Săpânţa până la valea lui Francisc. Altitudinea absolută variază între 223m şi 218m. Aspectul general al luncii este uşor denivelat. Se întâlnesc câteva grinduri mai ridicate cu 1 - 1,5 m de teren în jur.
De-a lungul canalului Morii terenul este cu ceva mai lăsat decât cel din jur. Pe această porţiune ţi drenajul solului este mai slab, ceea ce determină evoluţia unor soluri amfigleice periodic înmlăştinate. Cu ocazia anotimpurilor ploioasesau în urma unor ploi torenţiale o bună parte din lunca Tisei este inundată. Lăţimea luncii variază între 100 şi 200 de metri, dar există locuri în care lăţimea acesteia ajunge la 1300-1500 de metri în satul Teceul Mic.
Lunca văii lui Francisc este o luncă îngustă de aproximativ 100-150 de metri, aceasta este foarte slab înclinată. Solul întîlnit aici este unul aluvial, slab humifer, slab scheletic, şi este folosit în general ca fâneaţă.
Terasele. Reprezintă forma de relief cea mai puţin răspândită în cadrul teritoriului comunei. Râul Tisa nu are terase în cadrul teritorului comunei Remeţi. Valea lui Francisc deyvoltă, pe partea dreaptă a ei, o terasă care se ridică la circa 10 metri deasupra luncii. Podul terasei are o înclinaţie nord-vest, iar solul întâlnit aici este unul podzolic argiloiluviar.
Dealurile. Reprezintă forma de relief dominantă din cadrul teritoriului, în ceea ce priveşte suprafaţa pe care o ocupă. Acestea fac parte din dealurile piemontane ale munţilor Gutâi. Altitudinea absolută a dealurilor variază între 250-300 de metri în partea nordică a teritoriului, la trecerea spre Lunca Tisei, şi 650-700 de metri în partea sudică, la trecerea spre partea montană.
Expoziţia dominantă a versanţilor este cea nordică, nord-estică şi cea nord-vestică. Expoziţia sudică are numai versantul stâng al văii Valandrului, unde se găseşte păşunea comunală. Panta versanţilor depăşeşte rar valori de 30%. Cea mai mare valoare al acestora fiind de 60%.
În ceea ce priveşte lungimea, predomină versanţi cu lungime mare, cei din locul numit "Murcaş" , care se întind până la marginea comunei, înspre sud până la "Piatra  Săpânţei" au o lungime de 2000-2500 de metri. În ceea ce priveşte vârfurile câteva dintre acestea se ridică deasupra terenului înconjurător. Cele mai mari dintre ele sunt: vârful Neraşanul Mare cu 657 metri, vârful Debrea cu 657 metri, vârful Mireşul Mare cu 547 metri.
Munţii. Aceste unităţii geografice din cadrul teritoriului comunei Remeţi sunt acoperite în totalitate de păduri. Terenul se reduce doar la câteva poieni cu o vegetaţie dominantă de Nardus stricta, pe soluri brune-gălbui acide montane podzolite superficial semischeletice. Altitudinea maximă a zonei din cadrul teritoriului este de 1.087 metri a munteluzi Feny Mare, locul de unde izvorăşte valea Valandrului şi valea Barişca.
Văi înguste între versanţi. Acestea se întâlnesc în toată zona de deal şi de munte. Ele sunt orientate de la sud la nord. Majoritatea acestor văi au versanţi abrupţi acoperiţi de soluri superficiale scheletice. Văile mai mari cum sunt Valea Valandrului, Valea Cărbunăreşilor, Valea lui Francisc, în cursul lor inferior dezvoltă o luncă foarte îngustă cu soluri aluviale superficiale scheletice.
 
Geologia şi geomorfologia
Materialul parental pe care au evoluat solurile din această zonă variază în funcţie de forma de relief. Având în vedere zona în care ne aflăm (zona piemontană) majoritatea solurilor au evoluat din material piemontan care este alcătuit din depozite deluviale cu blocuri de andezite. În partea de est a teritoriului comunei aceste depozite înaintează până aproape de lunca Tisei. Blocurile de andezit le găsim răspândite pe toată suprafaţa (cu excepţia luncii), atât la suprafaţa solului cât şi în profil, dând solului un caracter scheletic.
În zona mai joasă a dealurilor, înspre luncă, solurile s-au format pe gresii care datează din miocen, însă şi în această zonă în profilul solului se întâlnesc fragmente de andezite. În lunca Tisei şi în lunca văii lui Francisc solurile s-au format pe depozite aluviale cuaternare, alcătuite din nisip şi pietriş.
 
Hidrologia şi hidrogeologia
Teritoriul comunei Remeţi aparţine bazinului hidrografic al râului Tisa, care colectează toate pâraiele de pe teritoriul comunei. Râul Tisa mărgineşte teritoriul comunal în partea nordică pe toată porţiunea sa. În anotimpurile ploioase şi în urma ploilor torenţiale de vară, precum şi a topirilor de zăpadă, nivelul râului creşte mult inundând porţiunile mai jose ale luncii. În privinta regimului hidric Tisa reprezintă tipul de regim carpatic, având volumul maxim al scurgerii în luna aprilie şi minim în timpul iernii. Debitul râului Tisa în amonte de comuna Săpânţa este de 116 m/s.
Afluenţii direcţi al râului Tisa sunt valea lui Francisc, valea Valandrului şi valea Cărbunăreştilor. Aceste văi au curs permanent, însă debitul lor variază foarte mult în funcţie de regimul de precipitaţli. Aceste văi au un caracter torenţial, iar în urma ploilor abundente debitul lor creşte foarte mult. Izvoarele de coastă sunt răspândite în toată zona de deal. Debitul lor este mic şi apa este de bună calitate. Pe valea lui Francisc, în locul numit Huta-Borcut, se găseşte un izvor de apă carbogazoasă.
Adâncimea pânzei de apă freatică variază în funcţie de forma de relief. În zona deluroasă ea se găseşte la o adâncime mai mare de 6 m, iar în lunca Tisei la adâncimea de 1,5 - 2 m. În unele porţiuni mai joase din luncă (canalul Morii) apa freatică ajunge la 0,8 - 1 m. Drenajul extern al solului este rapid şi foarte rapid pe versanţi, determinând o eroziune puternică şi foarte puternică, în special pe versanţii cu expoziţia sudică. În lunca Tisei drenajul extern este moderat şi lent.
 
Clima
Clima comunei Remeţi se formează pe fondul general al topoclimatului de adăpost, relativ rece şi umed, al depresiunii Maramureşului caracterizată prin ierni geroase şi veri răcoroase. Gradul ei de individualizare depinde de intensitatea cu care se manifestă influenţa unităţilor naturale fizico-geografice, de dimensiunea suprafeţei acoperite cu construcţii, de gradul de modificare a peisajului natural. Reţeaua hidrografică, solurile, vegetaţia şi omul reprezinată alte elemente ale mediului care influenţează într-o oarecare măsură elementele climatice. Toate datele referitoare la climă au fost extrase de la staţiunea meteorologies Sighetul-Marmaţiei care se găseşte la o distanţă de 24 km de comuna Remeţi.
Regimul temperaturii aerului. Valorile medii anuale ale temperaturii variază in jurul valorii de 8-9°C. Mai exact, temperatura medie anuală este de 8,4°C, oscilând ca valoare medie, între 18,8°C în luna iulie şi -4,3°C în luna ianuarie.
Datorită situaţiei geografice al comunei, numărul zilelor cu îngheţ însumează anual în medie un număr de 111 zile cu îngheţ, din numărul zilelor pe an. Data medie a apariţiei primului îngheţ este 22 septembrie, iar a ultimului îngheţ 15 mai. Primele brume se înregistrează în decada a II-a şi a III-a a lunii octombrie, iar ultima brumă în a II-a decadă a lunii mai.
Regimul precipitaţiilor. Ca şi celelalte elemente ale climei, precipitaţiile sunt condiţionate de factori climatogenetici: intensitatea energiei radiante, circulaţia atmosferică, natura suprafeţelor subdiacente. Cantitatea medie anuală a precipitaţiilor care cad în zona comunei Remeţi este de 729,5 mm anual. Lunile cu precipitaţii cele mai abundente sunt lunile de vară (iunie, iulie, august), iar cantitatea maximă de precipitaţii înregistrată în 24 h este de 35 mm.
Media anuală a indicelui de ariditate de Martonne este de 39, faţă de 25 cât este media pe ţară, iar acest fapt arată un oarecare exces de umiditate. Înafară de lunile septembrie şi octombrie, când se înregistrează un deficit de umiditate de 10,4 mm şi respectiv de 2,4 mm, în restul lunilor se înregistrează un exces de umiditate de 264 mm.
Vânturile. Ca element climatic de mare importanţă poate influenţa în mod simţitor clima unui ţinut prin transportul de mase de aer de origine diferită.
Direcţia şi viteza vântului sunt legate de condiţiile locale şi de circulaţia generală a atmosferei. O influenţă puternică o exercită formele de relief, mai ales în această zonă apărată de lanţul muntos al Carpaţilor dinspre nord şi nord-est. Cele mai frecvente vânturi, care "străbat" comuna Remeţi, bat din direcţia S-V.
 
Solurile
În cadrul comunei Remeţi au fost identificate şi delimitate un număr de 13 unităţi de sol. Această gamă de soluri, destul de largă pentru suprafaţa teritorială a comunei, se datorează varietăţii reliefului, aici întâlnindu-se toate formele de relief: de la luncă până la munte.
Solurile care predomină sunt soluri montane brune-gălbui acide podzolice scheletice. Ele reprezintă 42,96% din suprafaţa teritoriului. Condiţiile de relief şi climă au favorizat evolutia acestor soluri. Aceste soluri se întâlnesc chiar de la altitudinea de 300 m şi merg până în zona montană.
Materialul parental acid, alcătuit în cea mai mare parte din depozite deluviale cu blocuri de andezit, a favorizat în mare parte evoluţia solurilor. Procesele pedogenetice specifice acestui tip de sol se caracterizează prin acumularea humusului acid şi formarea în mică măsură a argilei prin procese de alterare.
Aceste soluri sunt ocupate in mare masura de pajisti care dau productii mijlocii, cu o valoare nutritiva destul de scazuta. Pentru ameliorarea acestor soluri sunt necesare amendamente calcaroase si ingrasaminte chimice.
Solurile aluviale reprezintă de asemenea un procent destul de ridicat din suprafaţa comunei, anume 27,77%. Acestea sunt răspândite în lunca Tisei şi o suprafaţă mai mică în lunca văii lui Francisc. Aceste soluri sunt folosite numai ca teren arabil.
Pe versanţii puternici înclinaţi şi cu expoziţie sudică, se întâlnesc soluri puternic şi foarte puternic erodate. Acestea sunt foarte depreciate, cu o fertilitate foarte scăzută. Ca şi suprafaţă ele reprezintă 10,79 % din totalul teritoriului comunei.
Solul brun gălbui de pădure, podzolit, oligomezobazic, se întâlneşte pe cei doi versanţi al văii lui Francisc şi pe versanţii din apropierea intravilanului comunei Remeţi. Acesta este un sol puternic acid, slab aprovizionat cu elemente fertilizante, care fac ca acest tip de sol să aibă o fertilitate scăzută. În cea mai mare parte este ocupat cu livezi, reprezintă 8,5%.
Solul podzolic-gălbui, slab pseudogleizat, este mai puţin răspândit în cadrul teritoriului (3,41%). Se întâlneşte pe o terasă a văii lui Francisc şi pe un versant foarte înclinat din raza satului Piatra. Este un sol cu o fertlitate foarte scăzută şi este folosit ca fâneaţă.
Pe coamele înguste de deal, pe frunţile de terasă şi pe versanţii abrupţi ai văilor a fost identificat un sol scheletic superficial (3, 5% din teritoriu). În valea Valandrului pe o suprafaţă foarte mică (0,15%) a fost identificat un sol aluvio-coluvial brun. Unitatea de sol care ocupă suprafaţa cea mai mică. (0,13%)) este o eroziune excesivă întâlnită pe versanţi cu panta de peste 60°.
 
Vegetaţia naturală (flora)
Teritoriul comunei se încadrează în zona de vegetaţie a pădurilor foioase, subzona pădurilor de amestec fag-stejar. În zona mai joasă a dealurilor predomină gorunul, dar se întâlneşte destul de des carpenul, cireşul sălbatic şi părul pădureţ.
Cu cât înaintăm mai mult spre zonele de munte, se întâlneşte tot mai des fagul care în zona montană formează păduri compacte. În unele locuri se întâlneşte şi mesteacănul. Dintre arbuştii foarte răspândiţi avem, alunul şi arinul pe expoziţiile nordice, iar pe expoziţiile mai însorite se întâlneşte: porumbarul, măcieşul, cornul. În lunca Tisei, în locurile cu exces de umiditate este foarte răspândită salcia.
Vegetaţia cultivată. Aproximativ 90% din suprafaţa arabilă. a teritoriului comunal se află în lunca Tisei, pe soluri aluviale. Cultura cea mai răspândită este porumbul, cartoful, trifoiul. Pe aceste soluri culturile respective dau producţii destul de bune dacă sunt respectate măsurile agrotehnice. Gradul de îmburuienare al acestor culturi este destul de mare.
 
Fauna
Pe teritoriul comunei, fauna este specifică celei de pe teritoriul regiunilor deluroase şi este reprezentată de specii precum: lupul, bursucul, vulpea, dihorul, vidra, nevăstuica, căprioara, ariciul, cârtiţa, mistreţul, iepurele, veveriţa. şoarecele de pădure, şoarecele de câmp, jderul şi ursul.
Din lumea păsărilor avem exemplare ca: uliul, ulişorul, cucuveaua, buha, porumbarul, huhurezul, ciocănitoarea, vabria, pupăza, ciocârlia, piţigoiul, privighetoarea.
Cele din "ariile calde" care poposesc în perioada caldă a anului: rândunica, graurul, barza, cucul.
Din lumea reptilelor: şopârla de câmp şi şarpele de pădure, sunt cele pe care le găsim pe teritoriul comunei.
Lumea acvatica este reprezentată, în apele râului Tisa, Saras precum şi în valea care străbate comuna, prin specii de peşti din care caracteristici sunt: mreana, ştiuca, crap, cleanul.
Micşorarea zonei forestiere şi poluarea apelor a dus ca unele dintre aceste specii de animale, păsări şi peşti să dispară sau să fie pe cale de dispariţie.